
Rulouri delicioase de vinete la cuptor umplute cu carne de vită tocată în sos de roșii
Aceste rulouri de vinete umplute la cuptor vor aduce arome și gusturi turcești în casa ta. Ingredientele sunt simple si accesibile, iar rezultatul final va fi delicios.
Rulouri de vinete la cuptor umplute cu carne de vita in sos de rosii
Tip masa: Main, Dinner, LunchBucătărie: TurkishDificultate: Medium6
servings45
minutes30
minutes350
kcal1
hour15
minutes
Rulourile de vinete coapte cu carne și sos de roșii sunt o reinterpretare cu conținut scăzut de calorii a celebrului preparat turcesc karnyarik. Vinetele sunt legume extraordinar de gustoase, dar puțini oameni știu că pot fi consumate în diferite moduri. Spre deosebire de turci, unde găsim foarte multe preparate cu vinete, românii nu excelează la acest capitol, cele mai des întâlnite fiind salata de vinete și zacuscă. Cu toate acestea, să revenim la rețeta noastră și să vedem cât de ușor putem obține un preparat delicios perfect pentru cină sau prânz.
Ingrediente :
2 vinete mari de 350-400 g fiecare
1 ardei rosu
3-4 cepe verzi
500 g carne tocata de vita
350 ml sos de rosii
1 ardei iute
patrunjel proaspat
500 ml apa calda
3-4 catei de usturoi
70 ml ulei de masline
1 lingurita cimbru
1/2 lingurita sare
1/2 lingurita piper
parmezan și iaurt pentru servit
1 lingurita boia dulce afumata
Directions
- Am inceput cu vinetele, pentru ca vor trece prin mai multe etape pana la rezultatul final. Vinetele le-am taiat pe lungime felii groase de 4-5 mm si le-am asezat pe o tava. Am presarat sare peste fiecare felie si le-am lasat deoparte 10-15 min. De asemenea, am spalat si preparat toate ingredientele necesare inca de la inceput pentru a ma putea misca rapid in timp ce gatesc.
- Am tocat marunt ceapa, ardeii, patrunjelul si usturoiul. Intotdeauna mi s-a parut important sa am toate ingredientele pregatite din timp. Nu uitați să aveți carnea la temperatura camerei sau cel puțin aproape de ea. Nu vrem sa dam un soc termic cand il adaugam in tigaie.
- Intr-o tigaie antiaderenta am adaugat 2-3 linguri de ulei si am calit legumele la foc mic. cand s-au inmuiat am adaugat carnea, 3 linguri de sos de rosii si condimentele. Nu adaugati toate condimentele odata, depinde de gustul fiecaruia, gustati dupa fiecare condiment si adaugati mai multe daca este necesar.
Gatiti pana se evapora lichidul, adaugati o mana generoasa de patrunjel, amestecati bine si lasati deoparte sa se raceasca putin. - Revenim la feliile de vinete. Sarea a adus la suprafață destul de multă apă din ele, în acest fel eliminăm și acel gust ușor amar înainte de a le găti. Cu ajutorul unor servetele de hartie scoatem surplusul de apa, tamponand usor feliile de vinete. Luam o tava mare, eu am folosit tava de cuptor, am pus hartie de copt si asezam feliile de vinete, apoi le stropim cu putin ulei de masline si dam tava la cuptor la 200 g pentru 8-10 min. Nu aglomerați tava, coaceți vinetele pe rând până le terminați.
- Dacă ați urmat pasul anterior, feliile de vinete ar trebui să fie moi și flexibile. Aceasta este varianta low carb, dar puteți prăji feliile de vinete în câteva linguri de ulei, până își schimbă puțin culoarea, dacă nu doriți să le coaceți. Înainte de a trece la rulourile noastre, diluăm sosul de roșii cu apă fierbinte și condimentăm cu sare, piper și cimbru. Dacă este necesar, adăugați puțin zahăr pentru a echilibra aciditatea.
- Asezati o felie de vinete pe un tocator de lemn, cu ajutorul unei linguri puneti amestecul de carne pe fiecare felie si rulati cu grija. Feliile de vinete sunt moi si fragile, daca puneti prea multa umplutura se vor rupe la rulare.
Asezam rulourile de vinete intr-o tava rotunda, sau in orice vas rezistent la cuptor, turnam sosul de rosii peste rulouri si dam la cuptor la 200 g pentru 20 min. Din cand in cand, deschideti usa cuptorului si stropiti vinetele cu sucul de rosii din tava. - Scoatem tava din cuptor si presaram patrunjel proaspat. Serviți rulourile de vinete cu parmezan ras fin și iaurt, pe care vi le recomand pentru că combinația este absolut delicioasă. Pofta buna!