Prăjitură cu caise și aluat răzuit – rețetă fragedă de casă  Recipe  Video

Prăjitură cu caise și aluat răzuit – rețetă fragedă de casă

Prăjitură cu caise și aluat răzuit, fraged și aromat, cu umplutură din caise proaspete și fulgi de migdale. Un desert simplu, perfect pentru sezonul caiselor.

Prăjitură cu caise și aluat răzuit

Reteta de ElyTip masa: DessertBucătărie: RomanianDificultate: Easy
Servings

12

servings
Prep time

1

hour 

30

minutes
Cooking time

45

minutes
Calories

320

kcal
Total time

2

hours 

15

minutes

Să pregătim încă o prăjitură care amintește de copilărie. Pentru mine, prăjitura cu aluat fraged răzuit este una dintre acele rețete simple pe care mama le pregătea din ingrediente aflate mereu la îndemână și care umpleau casa de un miros greu de uitat.

De data aceasta am profitat de sezonul caiselor și am înlocuit gemul din cămară cu unul pregătit pe loc, din caise bine coapte. Nu l-am fiert foarte mult, pentru că mi-am dorit să păstreze o textură plăcută și să descoperim, din loc în loc, bucățele parfumate de fruct.

Pentru aluat am folosit un mic truc pe care îl aplic de când am început să pregătesc prăjituri și pe care l-am învățat de la mama mea: am combinat untul cu puțină osânză. Nu schimbă gustul prăjiturii, însă îi oferă o textură incredibil de fragedă și exact așa îmi place mie.
Ce obtinem? O prăjitură cu gust de casă, numai bună de împărțit cu cei dragi. Haideți să vă arăt cât de ușor se pregătește!

Ingrediente

  • Pentru o tavă de 20 × 24 cm avem nevoie de:
  • Pentru aluat
  • 280 g făină 000

  • 100 g unt rece, tăiat cubulețe

  • 40 g osânză rece

  • 80 g zahăr pudră

  • 2 ouă mici

  • 1 linguriță rasă praf de copt

  • un praf de sare

  • coaja rasă de la ½ lămâie

  • 1 linguriță extract de vanilie

  • Pentru umplutură
  • 800 g caise coapte

  • 100-120 g zahăr (în funcție de cât sunt de dulci caisele)

  • 1 lingură zeamă de lămâie

  • Pentru decor
  • 25-30 g fulgi de migdale

  • zahăr pudră pentru servire (opțional)

Mod de preparare

  • Combinația dintre unt și puțină osânză oferă aluatului o textură deosebit de fragedă, iar dacă nu aveți caise proaspete, le puteți înlocui cu un gem de caise bine legat sau chiar cu alte fructe de sezon.Prăjitură cu caise și aluat răzuit ingrediente
  • Începem prin a pregăti umplutura. Spălăm caisele, îndepărtăm sâmburii și le tăiem în bucăți potrivite. Le punem într-o tigaie împreună cu zahărul și zeama de lămâie, apoi le gătim la foc mediu aproximativ 20-25 de minute, pregatire caise pentru prajitura 1pregatire caise pentru prajitura 2
  • Amestecăm din când în când, până când fructele se înmoaie și compoziția capătă consistența unui gem. Nu este nevoie să fie foarte densă, deoarece se va lega și mai bine în timpul coacerii. Lăsăm umplutura să se răcească complet.pregatire dulceata caise 1pregatire dulceata caise 2
  • Pentru aluat, punem în bolul robotului făina, zahărul pudră, praful de copt și praful de sare. Adăugăm untul rece, osânza rece si mixam scurt până obținem un amestec cu aspect de firimituri. Punem ouăle, vanilia și coaja rasă de lămâie, apoi frământăm foarte puțin, doar până când aluatul devine omogen. Nu îl lucrăm excesiv pentru a păstra textura fragedă.pregatire aluat fraged 1pregatire aluat fraged 2
  • Învelim aluatul în folie alimentară, il punem la frigider pentru aproximativ o oră. Împărțim aluatul în două părți. Aproximativ două treimi vor forma baza prăjiturii, iar restul va fi folosit pentru stratul răzuit de deasupra.aluat pentru tarta odihna la recealuat fraged sectiune
  • Tapetăm tava cu hârtie de copt și întindem aluatul răcit într-un strat uniform, direct în tavă. Dacă este nevoie, îl nivelăm ușor cu degetele și îl înțepăm din loc în loc cu o furculiță. Întindem uniform gemul de caise răcit peste aluat.asamblare prajitura cu caise 1asamblare prajitura cu caise 2
  • Bucata de aluat pastrata o dăm pe răzătoarea cu ochiuri mari, distribuind-o cât mai uniform peste umplutură. Presărăm deasupra fulgii de migdale.
    Coacem prăjitura în cuptorul preîncălzit la 175°C, cu căldură sus-jos, timp de 35-40 de minute sau până când aluatul este frumos rumenit, iar migdalele capătă o culoare aurie.Prăjitură cu caise și aluat răzuit inainte de coacerePrăjitură cu caise și aluat răzuit dupa coacere
  • Scoatem prăjitura din cuptor și o lăsăm să se răcească complet înainte de a o porționa. Dacă dorim, o pudrăm cu puțin zahăr înainte de servire. Este perfectă alături de o ceașcă de cafea, un ceai sau un pahar cu lapte rece.Prăjitură cu caise și aluat răzuit  servire 1Prăjitură cu caise și aluat răzuit  servire 2
  • Prăjitura răzuită cu caise este una dintre acele rețete la care revin cu drag în fiecare vară, pentru că îmbină gustul copilăriei cu aroma fructelor de sezon. Dacă o pregătiți, mi-ar face mare plăcere să aflu dacă ați ales varianta cu gem de casă sau ați folosit fructele voastre preferate.Prăjitură cu caise și aluat răzuit  servire 3Prăjitură cu caise și aluat răzuit  servire 4

Reteta Video

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *