Castraveți în oțet, rețeta mamei mele – crocanți și fără conservanți adăugați  Recipe  Video

Castraveți în oțet, rețeta mamei mele – crocanți și fără conservanți adăugați

Castraveți în oțet, crocanți și aromați, după rețeta mamei mele. O rețetă simplă, fără conservanți adăugați, cu sare, zahăr, oțet și condimente.

Castraveți în oțet – crocanți și fără conservanți adăugați

Reteta de ElyTip masa: SidesBucătărie: RomanianDificultate: Easy
Servings

5

kg
Prep time

30

minutes
Cooking time

30

minutes
Calories

34

kcal
Total time

1

hour 

Rețete pe care nu le-am învățat niciodată dintr-o carte… Le-am văzut de zeci de ori în bucătărie, le-am reținut din mers și, de fiecare dată când le pregătesc, parcă mă întorc puțin în copilărie.

Castraveții în oțet sunt una dintre aceste rețete. Așa îi pregătea mama mea și, deși metoda este foarte simplă, rezultatul este unul dintre cele mai bune: castraveți crocanți, ușor dulci-acrișori și aromați, numai buni de scos din cămară atunci când avem nevoie de ceva bun lângă o masă.

Îmi place foarte mult că rețeta nu are nevoie de ingrediente sofisticate și nici de conservanți. Totul se bazează pe proporția de oțet, sare și zahăr, condimentele pe care le avem la îndemână și, foarte important, pe fierberea borcanelor.

Cantitățile se adaptează foarte ușor în funcție de borcanele folosite și de cantitatea de castraveți pe care o avem. Ca reper, pentru un borcan de 800 ml folosesc aproximativ 1 linguriță cu vârf de sare pentru murături și 4 lingurițe de zahăr. Dacă vă plac castraveții puțin mai dulci, puteți folosi 5 lingurițe de zahăr.

De această dată am pregătit aproximativ 4 kg de castraveți, însă am folosit și borcane de 1 litru, așa că am adaptat cantitățile: între 1 și 1½ lingurițe de sare și aproximativ 4½ lingurițe de zahăr, în funcție de borcan.

Am adăugat și felii de morcov și ceapă, pe care le-am pregătit foarte ușor cu ajutorul food processorului Kenwood MultiPro Go Blend. Nu sunt obligatorii, dar îmi place mult cum arată și ce aromă oferă în borcan.

Și pentru că nu toți castraveții sunt suficient de mici pentru a încăpea întregi în borcane, am pregătit separat și un borcan de 1,7 litri cu castraveți feliați rondele, împreună cu morcov și ceapă.
în

Iar partea mea preferată? La final, vă arăt castraveți puși cu aceeași rețetă anul trecut. Au rămas crocanți, gustoși și numai buni de pus pe masă.
Hai să vă arăt cât de simplu se pregătesc!

Ingrediente

  • Ca reper, pentru un borcan de aproximativ 800 ml folosim:
  • 1 linguriță cu vârf de sare pentru murături

  • 4 lingurițe de zahăr, sau 5 dacă preferați castraveții mai dulci

  • boabe de piper, după gust

  • boabe de muștar, după gust

  • felii de morcov, opțional

  • felii de ceapă, opțional

  • castraveți proaspeți, cât să umple borcanul

  • Pentru lichidul de conservare folosim proporția de 3 părți apă la 1 parte oțet alimentar.

Mod de preparare

  • Pentru această rețetă nu există o cantitate fixă de castraveți, deoarece proporțiile se adaptează în funcție de dimensiunea și numărul borcanelor.Castraveți în oțet – crocanți și fără conservanți adăugați ingrediente
  • Pregătim legumele
    Spălăm foarte bine castraveții și îi verificăm pentru a ne asigura că sunt tari și sănătoși.
    Dacă folosim morcov și ceapă, le curățăm și le tăiem în felii subțiri. Eu am folosit Kenwood MultiPro Go Blend pentru această etapă, ceea ce a făcut pregătirea mult mai rapidă și feliile au ieșit uniforme.pregatire ceapa castraveti in otetpregatire morcovi castraveti in otet
  • Pregătim borcanele
    Pe fundul fiecărui borcan așezăm câteva felii de morcov și ceapă. Umplem apoi borcanele cu castraveți, așezându-i cât mai compact, dar fără să îi presăm excesiv.
    pregatirea borcanelor cu castraveti 1pregatirea borcanelor cu castraveti 2
  • În cazul borcanelor de 1 litru, am adaptat cantitatea de sare și zahăr în funcție de volumul acestora. Deasupra castraveților adăugăm sarea, zahărul, boabele de piper și boabele de muștar.pregatirea borcanelor cu castraveti 3pregatirea borcanelor cu castraveti 4
  • Castraveți feliați în oțet
    Castraveții care sunt prea mari sau prea groși pentru a fi așezați întregi în borcane nu trebuie să ajungă la o parte.
    Îi putem transforma foarte ușor într-un fel de salată de castraveți pentru cămară.
    Îi tăiem rondele și îi amestecăm cu felii de morcov și ceapă. Așezăm amestecul într-un borcan mai mare, eu folosind de această dată unul de 1,7 litri, apoi adăugăm aceeași combinație de sare, zahăr și condimente și completăm cu lichidul format din apă și oțet.Castraveți feliați în oțet 1Castraveți feliați în oțet 2
  • Pregătim lichidul
    Amestecăm apa cu oțetul în proporția de 3:1. Nu este nevoie să fierbem separat lichidul. Îl turnăm direct în borcane, peste castraveți, până când aceștia sunt complet acoperiți. Închidem foarte bine fiecare borcan cu capac.adaugarea lichidului peste castraveti 1adaugarea lichidului peste castraveti 2
  • Fierbem borcanele
    Așezăm borcanele într-o oală încăpătoare și adăugăm apă până când aceasta ajunge în jurul lor. Punem oala pe foc și, din momentul în care apa începe să fiarbă, lăsăm borcanele aproximativ 30 de minute.
    Acest tratament termic este important pentru conservarea lor și nu este nevoie să adăugăm conservanți. Scoatem cu grijă borcanele din apă și le așezăm pe o suprafață protejată.
    Le acoperim cu pături sau prosoape groase și le lăsăm să se răcească lent și complet.Fierberea borcanelor cu castravetiBorcane cu castraveti in otet dupa fierbere
  • Sfaturi pentru castraveți crocanți
    Pentru această rețetă este important să alegem castraveți proaspeți, tari și fără zone moi sau lovite.
    Proporția dintre apă și oțet trebuie păstrată, iar cantitatea de sare și zahăr se poate adapta în funcție de volumul borcanului și de gustul dorit.
    Boabele de muștar și piper sunt suficiente pentru a le aroma, însă puteți adăuga și alte condimente dacă aveți o combinație preferată.
    Morcovul și ceapa sunt opționale, dar eu le recomand. Pe lângă aroma plăcută, dau și un aspect foarte frumos borcanelor.
    Nu săriți peste fierberea borcanelor. Este etapa care ajută la conservarea preparatului și, împreună cu aciditatea oțetului și păstrarea corespunzătoare, contribuie la stabilitatea lui.Castraveți în oțet – crocanți și fără conservanți adăugați servire 1Castraveți în oțet – crocanți și fără conservanți adăugați servire 2
  • Cum se păstrează
    După ce borcanele s-au răcit complet, le verificăm capacele și le depozităm într-un loc răcoros, întunecos și uscat, de preferat în cămară.
    Dacă sunt pregătiți și depozitați corespunzător, castraveții rămân crocanți și gustoși pentru o perioadă îndelungată.
    Eu am păstrat castraveții pregătiți anul trecut în același mod, iar când am deschis borcanul, am fost foarte încântată să văd că au rămas crocanți și după un an.Castraveți în oțet – crocanți și fără conservanți adăugați servire 3Castraveți în oțet – crocanți și fără conservanți adăugați servire 1

Recipe Video

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *