Prăjitură cu ciocolată și căpșuni – Căpșunică
Prăjitură la tavă cu blat umed de cacao, ușor dens și fraged, cremă fină de mascarpone cu căpșuni proaspete și glazură lucioasă de ciocolată.
Prăjitură cu ciocolată și căpșuni – Căpșunică
Tip masa: DessertBucătărie: EuropeanDificultate: Medium21
servings5
hours30
minutes380
kcal5
hours30
minutesPrăjitura cu ciocolată și căpșuni este unul dintre acele deserturi simple, dar mereu apreciate, potrivite pentru momentele în care vrei ceva dulce, cremos și ușor de făcut acasă. „Căpșunică” este o rețetă gândită exact după preferințele mele, pentru că mi-am dorit o prăjitură cu ciocolată, dar în același timp cu prospețimea căpșunilor.
Este o prăjitură la tavă cu blat umed de cacao, ușor dens și fraged, o cremă fină de mascarpone cu căpșuni și un strat generos de glazură de ciocolată care le leagă pe toate într-un desert echilibrat și cremos.
Pentru coacere am folosit tava de cuptor Cooking by Heinner – Origini Chef Nicolai Tand (39×26×8,5 cm), ideală pentru prăjituri la tavă cu straturi generoase. Iar pentru servire am ales vesela YVONNE, Art of Dining by HEINNER, care pune în valoare fiecare felie.
Dacă îți dorești o prăjitură la tavă simplă ca tehnică, dar cu rezultat impresionant, „Căpșunică” este alegerea ideală.
Ingrediente
- Blat de cacao (tavă 39×26×8,5 cm)
6 ouă
180 g zahăr
120 ml ulei
180 ml lapte
200 g făină
50 g cacao
10 g praf de copt
vanilie
praf de sare
- Sirop
150–200 ml lapte
2 linguri zahăr
vanilie
- Cremă mascarpone cu căpșuni
500 g mascarpone
400 ml frișcă lichidă
80 g zahăr pudră
vanilie
150 g căpșuni cuburi mici
120–150 g piure de căpșuni sau fructe de pădure
7 g gelatină + 35 ml apă
- Glazură de ciocolată
300 g ciocolată
150 – 180 ml smântână pentru frișcă
Mod de preparare
- Deși lista de ingrediente poate părea puțin mai lungă, majoritatea sunt ingrediente de bază, iar rezultatul final merită din plin.
Căpșunile pot fi înlocuite foarte ușor în extrasezon cu alte fructe de pădure (zmeură, afine, mure) sau cu fructele preferate. Important este să păstreze un echilibru între dulceața cremei și prospețimea fructelor.
- Blat de cacao
Batem ouăle împreună cu zahărul până devin deschise la culoare și ușor spumoase. Adăugăm apoi uleiul, laptele și vanilia, amestecând până se omogenizează compoziția.
Cernem ingredientele uscate: făina, cacaoa, praful de copt și sarea. Le încorporăm treptat în compoziția lichidă, amestecând ușor, doar cât să nu mai rămână urme de făină.

- Turnăm totul în tava pregătită și nivelăm ușor. Coacem la 170°C timp de 25–30 de minute. Blatul este gata când trece testul scobitorii și rămâne ușor umed la interior. Îl lăsăm să se răcească complet înainte de următorul pas.


- Cremă de mascarpone cu căpșuni
Într-un bol încăpător, batem frișca rece, mascarponele, zahărul pudră și vanilia și mixăm ușor până obținem o cremă fină, stabilă și aerată.
Începem apoi să adăugăm piureul de căpșuni treptat, în mai multe etape, încorporându-l ușor cu o spatulă, prin mișcări lente, de jos în sus, pentru a păstra textura aerată a cremei.

- Separat, pregătim căpșunile proaspete tăiate cubulețe mici și le adăugăm în cremă, amestecând din nou delicat, astfel încât să fie distribuite uniform, fără a zdrobi fructele.
La final, încorporăm gelatina hidratată și pregătită conform instrucțiunilor, amestecând ușor până la omogenizare completă.

- Asamblare
Luăm blatul răcit și îl însiropăm ușor, fără să-l îmbibăm complet — doar cât să devină fraged și suculent. Întindem crema de mascarpone cu căpșuni într-un strat uniform și netezim frumos suprafața.
Punem prăjitura la frigider și o lăsăm cel putin doua ore inainte de a adauga glazura.

- Glazură de ciocolată
Topim ciocolata împreună cu smântâna pentru frișcă până obținem o compoziție lucioasă și fluidă. O lăsăm câteva minute să se răcorească, apoi o turnăm peste cremă. Lasam prajitura la rece din nou, ideal peste noapte.

- Pentru decor, am ales un grilaj fin din ciocolată topită și căpșuni proaspete întregi, care completează perfect combinația de cacao și fructe și oferă prăjiturii un aspect elegant, fără prea mult efort.
Se păstrează la frigider, acoperită, până la 3–4 zile. În timp, blatul devine și mai fraged, iar aromele se combină și mai bine.
Pentru cel mai bun gust și o textură perfectă, recomand să fie servită rece.

- „Căpșunică” este genul de prăjitură care reușește să combine perfect gustul intens de cacao și ciocolată cu prospețimea căpșunilor. Deși are mai multe straturi și necesită puțin timp pentru răcire și montaj, fiecare pas merită din plin rezultatul final.




















