Tort cu dovleac copt și caramel sărat – rețetă simplă pentru un desert rafinat
Un tort cu dovleac în care caramelul sărat, dovleacul copt și aromele toamnei se combină perfect, pentru un gust de neuitat.
Tort cu dovleac copt si caramel sărat
Tip masa: DessertBucătărie: RomanianDificultate: Hard, Medium8
servings1
hour2
hours380
kcal3
hoursSunt foarte mândră să vă prezint acest tort cu dovleac copt și caramel sărat, probabil cea mai reușită rețetă a mea din categoria deserturi. Îl iubesc nu doar pentru gust, ci și pentru aroma de dovleac copt care umple casa în zilele răcoroase de toamnă – un parfum care aduce zâmbete și senzația de confort.
Am pus mult suflet în crearea acestei rețete și am încercat să îmi depășesc limitele, lucrând cu răbdare la fiecare strat. Iar momentul în care am tăiat prima felie și am gustat a fost cu adevărat special – o combinație perfect echilibrată între blatul aromat de dovleac și caramelul sărat catifelat.
Rezultatul? Un desert spectaculos, cu un gust absolut divin. Abia aștept să încercați rețeta și să îmi spuneți cum vi s-a părut!
Ingrediente:
- Pentru blat
50 g nuci tocate
450 g dovleac copt, amestecat cu 3 linguri de lapte condensat
130 g făină
125 g zahăr brun
100 ml ulei
50 ml suc de portocale proaspăt stors
7 g praf de copt
un praf de sare
2 lingurițe scorțișoară măcinată
1 linguriță ghimbir măcinat
1 jumătate linguriță anason stelat măcinat
3 ouă
1 linguriță esență de vanilie
- Pentru crema
400 g mascarpone
150 g zahăr pudră
esență de vanilie
coaja rasă de la 1 portocală
1 jumătate de linguriță scorțișoară
1 jumătate de linguriță anason stelat măcinat
200 ml frișcă
- Pentru stratul de dovleac copt
400 g dovleac copt
3 linguri zahăr brun
1 linguriță scorțișoară
30 ml suc de portocale
- Pentru caramelul sărat
200 g zahăr
100 g unt cu minimum 82% grăsime
1 jumătate de linguriță sare grunjoasă
200 ml frișcă lichidă
Mod preparare
- Această rețetă cere puțină organizare, dar rezultatul merită din plin. Eu am ales să pregătesc dovleacul copt, blatul și caramelul sărat cu o zi înainte. Caramelul are nevoie de câteva ore bune la frigider, pentru ca grăsimea să se solidifice și textura să fie perfectă.
Dacă preferați să faceți tortul într-o singură zi, tot ce trebuie este să vă organizați pașii în ordinea corectă:
Coaceți dovleacul.
Pregătiți caramelul sărat.
Coaceți blatul.
Când toate ingredientele sunt complet reci, puteți trece la asamblare. Un mare avantaj al acestei rețete este că tortul nu necesită sirop – blatul rămâne suficient de umed datorită dovleacului copt.
Hai să începem!

- Am început prin a pregăti ingredientele uscate pentru blat: am amestecat făina, sarea, scorțișoara, ghimbirul, anasonul stelat și praful de copt, apoi le-am lăsat deoparte. Într-un alt bol, am bătut ouăle împreună cu esența de vanilie și am adăugat treptat zahărul, continuând să mixez până când compoziția și-a mărit considerabil volumul și a căpătat o nuanță frumoasă de galben-pai.




- Am adăugat apoi treptat uleiul, amestecând ușor, urmat de sucul de portocale, după care am încorporat ingredientele uscate până când am obținut un aluat omogen. Când aluatul a fost gata, am adăugat crema de dovleac copt – pe care am obținut-o mixând ingredientele într-un procesor de alimente – împreună cu laptele condensat și nucile măcinate, amestecând cu grijă pentru a păstra textura aerată a compoziției.


- Cu ajutorul unei spatule, am încorporat ușor ingredientele uscate, având grijă să nu distrug bulele de aer formate anterior. Am turnat întreaga compoziție într-o formă tapetată cu hârtie de copt și puțină făină și am copt tortul timp de 40 de minute la 180°C. Desigur, am făcut testul cu scobitoarea înainte de a scoate tortul din cuptor, ca să fiu sigură că este copt perfect. Dacă trece testul și se desprinde frumos de pe marginea formei, atunci tortul este gata.



- În timp ce blatul se coace, m-am ocupat de cremele pentru tort. Am mixat ușor mascarponele, am adăugat zahărul pudră, condimentele și frișca. Am pus crema obținută la frigider; nu m-am complicat deloc cu ea, este o cremă simplă și foarte rapidă.
Apoi a venit rândul cremei de dovleac! În niciun caz nu pot spune că este opțională sau că poate fi înlocuită, pentru că acest strat completează perfect întregul tort. Am pus toate ingredientele într-o crăticioară, le-am amestecat și le-am gătit 10 minute la foc mic, amestecând des pentru a evita lipirea. Ideea este să elimin cât mai mult lichid și să obțin o consistență cremoasă, undeva între dulceață și cremă. Am lăsat crema să se răcească complet înainte de a trece la asamblarea tortului.

- Vă las și rețeta pentru caramelul sărat, deși am menționat la început că și pe acesta l-am pregătit cu o zi înainte. Prepararea acestui sos nu este vreo mare filozofie și poate fi făcut în porții duble sau triple, păstrat la frigider în borcane și folosit când aveți nevoie. Este absolut delicios și, în plus, e mereu util să aveți un borcan de caramel la îndemână – nu știți niciodată când veți dori să îl folosiți ca topping pentru înghețate, prăjituri sau fructe coapte.
Am început prin a topi și carameliza zahărul tos într-o crăticioară cu pereți groși, esențială pentru o distribuire uniformă a căldurii. Am așezat crăticioara pe foc mediu spre mic și am așteptat ca zahărul să se topească și să își schimbe culoarea. Nu am amestecat cu nimic, doar am scuturat ușor vasul pentru ca toate cristalele să se topească uniform. Acest proces poate dura între 10 și 15 minute, în funcție de foc și de zahăr.

- Când zahărul a ajuns la o culoare arămie-roșiatică – nu prea închisă, pentru că altfel devine amar – am adăugat 100 g de unt și am amestecat bine, până s-a încorporat complet. Apoi am pus și sarea, urmată de frișca încălzită separat aproape de punctul de fierbere. Am fiert totul încă 5–6 minute la foc mic, amestecând constant, apoi am lăsat caramelul să se răcească. Când a ajuns la temperatura camerei sau era ușor călduț, l-am transferat într-un borcan de sticlă și l-am pus la frigider până a doua zi.


- Perfect! Avem totul pregătit și bine răcit – inclusiv blatul, care trebuie să fie complet rece înainte de asamblare. Am transferat crema de mascarpone într-un poș de patiserie, pentru a fi mai ușor de adăugat pe tort.
Un mic truc: dacă caramelul este prea solid pentru a glazura tortul cu dovleac, îl mai puteți încălzi 20 de secunde la cuptorul cu microunde chiar înainte de utilizare, pentru a obține consistența perfectă.

- Am început prin a tăia blatul în jumătate și am așezat mai întâi partea de sus pe platou. Pentru a asambla tortul cât mai drept, am folosit inelul tăvii în care am copt aluatul – ajută foarte mult să păstrezi forma perfectă.
Am adăugat apoi crema de dovleac deasupra și am întins-o pe toată suprafața, asigurându-mă că stratul este uniform și cremos.


- Deasupra cremei de dovleac am adăugat crema de mascarpone și am întins-o bine pe toată suprafața, pentru un strat uniform și cremos.
Am acoperit apoi cu a doua jumătate de blat și am apăsat ușor cu podul palmei, ca straturile să se așeze frumos.
Cu grijă, am îndepărtat inelul formei de copt din jurul tortului și ne-am pregătit pentru decorare.



- Sincer, acesta a fost momentul în care am început să fiu puțin mândră de mine, deși tot nu eram 100% convinsă de reușită. Gustasem aproape obsesiv toate cremele și chiar mi-am pregătit „lingurița clasică perfectă” pentru degustări, dar abia așteptam să decorez această minunăție.


- Am adăugat caramelul sărat deasupra și l-am întins repede, dar delicat, folosind un cuțit cu lamă lată.
Am decorat cu crema de mascarpone rămasă și cu nuci măcinate.
Și gata! Glazura de caramel sărat este atât de frumoasă încât nu am vrut să o acopăr inutil.



- Cine e pregătit pentru o felie?
Nu am avut răbdare să las tortul la frigider mai mult de două ore – și nici nu a avut nevoie de mai mult. Probabil acesta este avantajul blatului umed cu dovleac.
Am tăiat prima felie cu mâna ușor tremurândă; eram super entuziasmată, dar și nerăbdătoare să o gust. Am turnat puțin din minunatul caramel sărat deasupra, pentru că niciodată nu e prea mult, și am savurat întreaga felie treptat, bucurându-mă de combinația perfectă de arome.
Yummy… aproape că am plâns de bucurie când mi-am dat seama cât de gustos a ieșit tortul.
Ne vedem data viitoare…








































