
Tort cremă de zahăr ars cu mere și nuci – un desert de casă fin și parfumat
Tort cremă de zahăr ars cu mere și nuci – desertul care adună familia în jurul mesei și umple casa cu arome dulci.
Tort cremă de zahăr ars cu mere și nuci
Tip masa: DesertBucătărie: RomaniaDificultate: Medie12
servings40
minutes1
hour40
minutes410
kcal2
hours20
minutes„O masă care miroase a acasă” – sincer, m-am tot gândit cum să abordez această temă.
O masă cu bucate gătite la gura sobei, căci cu asta am crescut, în care ciorba era servită în străchini de lut, fiecare mai frumos lucrată decât cealaltă. O masă în care, că vroiai sau nu, mâncai nu doar ciorba, ci și felul doi – adesea o tocăniță sau o mâncare simplă, dar plină de gust.
Oare ce puteam să aleg? Ei bine, eu am ales bucuria de după… până la urmă tot o masă era și este în continuare. M-am concentrat binisor pe desert. Pentru mine, aceste deserturi înseamnă ceva care adună toată familia la masă.
Când pui punct zilei cu ceva dulce, cu un zâmbet pe buze, cu un pahar de vin bun (deoarece și fiindcă că , suntem adulți în toată regula acum, right? 😅), te bucuri de sentimentul plăcut care îți rămâne. Cel puțin asta-i părerea mea.
Tortul cu cremă de zahăr ars, mere și nuci e fix genul acela de prăjitură: miroase a caramel și mere coapte, aduce aminte de duminicile liniștite și de bucuria împărtășită dintr-o felie dulce.
Se numără printre prăjiturile cel mai des pregătite de mama mea – ce-i drept, nu cu mere sau cu blat – dar cu siguranță nucile nu lipseau. Asta știu sigur, pentru că pe noi, copiii, pica “chinul” spartului și curățatului.
Este un tort spectaculos la vedere, dar surprinzător de simplu la pregătire. Straturile lui spun povestea: crema fină de zahăr ars, merele caramelizate cu nuci crocante și blatul de cacao moale care ține totul împreună.
Mi-am pus și eu amprenta puțin, așa că… haideți să vedem ce și cum a ieșit!
Reteta o puteti gasi si pe blogul lui Chef Adrian Hadean, alaturi de multe alte retete ce le-am pregatit ca si intern.
Ingrediente:
Pentru caramel:
250–300 g zahăr- Pentru cremă + mere și nuci:
10 oua mari
1 L lapte (sau până la 1,2 L pentru o cremă mai moale)
200–220 g zahar
2 plicuri zahăr vanilat sau esență de vanilie
6–7 mere mari (curățate și feliate subțire)
100–150 g nuci (rupte bucăți, nu măcinate fin)
- Pentru blat de cacao:
4 oua
120 g zahar
80 ml ulei
80 ml lapte
120 g faina
30 g cacao
1 linguriță praf de copt
un praf de sare
Mod de preparare:
- Sfaturi înainte de preparare
Folosiți o oală cu fund gros pentru caramel și rotiți-l ușor, fără să amestecați cu lingura, ajustați cantitatea de zahăr după gust și alegeți mere ușor acrișoare pentru un echilibru plăcut, folosiți lapte integral pentru o cremă mai fină sau lapte semi-degresat/vegetal dacă preferați o variantă mai ușoară, pentru coacere orice vas termorezistent adânc poate fi folosit în bain-marie și, după coacere, lăsați-le să se răcească complet înainte de a le răsturna sau tăia. - Caramelul și fructele
Am încălzit zahărul într-o oală cu fund gros până a devenit auriu, rotind ușor vasul ca să se topească uniform și fără să amestec cu lingura, apoi am adăugat merele feliate. - Crema
Am bătut ouăle cu zahărul și vanilia, am adăugat treptat laptele și am amestecat până am obținut o compoziție omogenă, apoi am turnat-o peste merele din oală, am adăugat și nucile și le-am amestecat ușor cu o lingură. - Coacerea cremei
Aici aveți două variante: eu am ales prima, așa cum făcea mama mea – niciodată nu punea oală în tavă cu apă, așa că nici eu nu am făcut-o – și am copt crema la 160–170 °C aproximativ 50–60 de minute, până când era aproape prinsă, dar încă ușor tremurătoare. A doua variantă ar fi fost să așez oala într-o tavă mai mare cu apă caldă (bain-marie). - Blatul de cacao
Între timp, am separat ouăle și am bătut albușurile cu un praf de sare până au devenit spumă fermă, iar gălbenușurile le-am bătut cu zahărul și apoi am adăugat uleiul și laptele. La final, am încorporat ușor ingredientele uscate – făina, cacao, praful de copt și un praf de sare – amestecând până s-a omogenizat compoziția. - Asamblarea și răcirea
Compoziția de blat am turnat-o peste crema semi-coaptă și am nivelat rapid, apoi am pus tortul din nou la cuptor pentru încă 30–40 de minute, până blatul a trecut testul scobitorii. Am lăsat tortul să se răcească complet, ideal câteva ore sau peste noapte în frigider. - A doua zi, cu ajutorul unui cuțit am desprins ușor marginile tortului, apoi am așezat un platou mare (atenție să fie ușor adânc pentru a prinde eventualul sirop) și am răsturnat tortul. Siropul se va scurge pe margini și va însiropa blatul de cacao, făcându-l și mai gustos și aromat.
- Servire
Când vine vorba de servire, feel free to go wild – adică sunteți liberi să vă faceți de cap. În copilărie, serveam crema de zahăr așa cum era, iar uneori, când nu era mami atentă, chiar cu lingura direct din oală. Astăzi… să zicem că am mai înălțat puțin ștafeta și am adăugat o lingură zdravănă de frișcă din smântână. Ce pot să vă spun… myamyyyy! - Închei aici mica poveste despre acasă, despre amintiri dulci și momente împărtășite la masă. Ce am pregătit aici? Un tort în care fiecare strat aduce aroma și căldura de acasă, iar faptul că îl veți pregăti cu propriile mâini îl va face și mai special. Savurați-l cu cei dragi, bucurați-vă de fiecare felie și lăsați-vă purtați de gustul copilăriei și al dulcelui care adună familia la masă.
Să ne amintim cu drag de mirosul de zahăr ars, de merele tomnatice și de crunch-ul fain al nucilor! Zile dulci cu arome de caramel, cu drag, Ely ❤